Înscriși de un an în fotbalul profesionist, în Seria a II-a din Liga a III-a, jucătorii echipei lui Gică Hagi, Viitorul Constanța, au obținut sâmbătă promovarea în Liga a II-a. Victoria cu CS Tunari (1-0) a fost adusă de Banoti Stere, care a înscris din penalty în minutul 77.
Atmosferă de sărbătoare în Ovidiu. Micuțul, dar cochetul stadion a fost neîncăpător pentru localnicii dornici să vadă la lucru puștii Academiei lui Hagi. Susținuți din tribună de patron și de Gică Popescu, puștii au atacat din primul minut, însă poarta a rămas intactă până în minutul 77, când decarul constănțenilor a marcat din penalty pentru o victorie cât o promovare.
Gică Hagi a aplaudat de la tribuna oficială fiecare acțiune frumoasă a echipei sale, iar la sfârșit a refuzat să vorbească cu presa și s-a dus direct la cabine pentru a-și felicita atât elevii, cât și stafful tehnic. „Din moment ce au promovat înseamnă că formează un lot valoros, dar vor avea nevoie de jucători experimentați. Aceasta e și dorința lui Gică”, a declarat Gică Popescu, prezent și el la meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER